Majoritatea copiilor străzii sunt irecuperabili

Fiecare om fără casă, pripăşit pe lângă ţevile calde din canalele bucureştene, are propria lui poveste urâtă ca un coşmar. Dacă se poate alcătui o ierarhie, cele mai absurde par a fi experienţele copiilor părăsiţi de părinţi sau oropsiţi atât de rău încât fugă pe stradă a fost singura lor şansă de supravieţuire. Lipsa condiţiilor minime unui trai omenesc este cumplită, dar nu aceasta este principala problemă a copiilor străzii. "Sunt oameni care, la început, în loc de bună ziua îţi trag o înjurătură. Tu le vorbeşti de şcoală şi ei îţi spun "bine, bine, da' nu pot s-ajung până acolo, că-mi chiorăie maţele de mă ia cu ameţeala". Le dai mâncare, dar cu o pâine nu le rezolvi problemele. Frustrările, spaimele, neputinţele prin care au trecut i-au înrăit, ,,le-au creat un handicap cu care le este foarte greu să lupte". Cazurile de tineri scoşi din canal şi reintegraţi în societate se pot număra pe degete. Tinerilor le trebuie foarte multă voinţă şi mai ales noroc. Ca să facă pasul decisiv, trebuie să se depărteze fizic cât mai mult de anturaj. Oricâtă voinţă ar avea, dacă nu se desprind de magnetul găştilor, se întorc negreşit în canal. Florin este un caz fericit. A ajuns tractorist, dar numai după ce a avut şansa să regăsească un unchi care a acceptat să-i asigure un cămin. Mult timp după ce a plecat din Bucureşti, la casa unchiului, a continuat să se întoarcă la prietenii de gaşcă. A renunţat în final deoarece în urma fiecărei vizite rămânea fără bani. Un copil care petrece doi ani pe stradă este pierdut. Cel care vrea să ajute un copil al străzii intră într-un cerc vicios. Nici un patron nu are încredere într-un individ fără buletin. Poliţia nu le eliberează buletine acestor tineri pentru că nu au casă, iar casă nu-şi pot lua pentru că nu au bani. Chiar dacă au existat câţiva patroni care au acceptat să angajeze copii de pe stradă, situaţia acestora nu s-a îmbunătăţit cu nimic. Muncile pentru care sunt angajaţi sunt munci brute. După 8-10 ore de cărat saci sau lăzi, se întorc în canale, unde-i aşteaptă prietenii cu băutură sau droguri. A doua zi, în loc să fie la muncă la ora 6 dimineaţa, ajung la zece, ameţiţi. Mai mult, nu pot pune nici un ban deoparte deoarece trebuie să împartă totul cu prietenii. "75-80 la sută din copiii străzii sunt irecuperabili. Un copil care petrece mai mult de doi ani pe stradă este pierdut. Nu ne place când îi vedem, dar trebuie să ne amintim că ei nu au nici o vină. Şi este cumplit ca, după zece ani, foştii copii ai străzii au ajuns să aibă la rândul lor copii, născuţi şi crescuţi în canale. Iar a scoate din canal o familie este înfiorător de greu, este nevoie de energia a zeci de persoane. Pur şi simplu România nu este pregătită pentru aşa ceva". "Ce câştig dacă dau copilul la şcoală?" Pentru mulţi părinţi, copiii reprezenta cea mai sigură sursă de venit, ori prin cerşit, ori prin muncă. Un exemplu estea cazul  lui Dorel, un băiat care învaţă să scrie la 14 ani. A început şcoala la 7 ani, ca orice copil, dar nu a apucat să termine clasa I. "Eram prea săraci, nici n-aveam ce să luăm în picioare. Iarna mi s-au rupt adidaşii şi am renunţat să mă mai duc la şcoală". Are cinci fraţi, doi mai mici decât el, trei mai mari. Toţi cei trei sunt în puşcărie pentru furt. Părinţii lucrează cu ziua pe unde apucă. S-au aciuat cu greu într-o magherniţă din Trafic Greu, unde plătesc 1,2 milioane de lei pe lună chirie pentru două camere şi o bucătărie încălzite cu cartoane. Iar Dorel cerşeşte ziua pe unde apucă pentru a mai stange ceva bănuţi pentru ceva de mâncare. Şi acesta este doar un exemplu...



Student: Gaina Victoria