PROIECT
Discriminarea persoanelor cu handicap la locurile de munca
Cuprins
I.Argument – noţiuni teoretice
II. Scopul campaniei
III. Obiectivele campaniei
IV.Grupul ţintă
V. Activităţi desfăşurate pe parcursul campaniei
VI. Interpretarea datelor din chestionare
VII.Bugetul
VIII.Anexe
I. Argument
Am ales acest tip de discriminare deoarece noi considerăm că persoanele cu handicap fac parte din cele mai discriminate categorii de beneficiari ai asistenţei sociale. Chiar dacă aceştia beneficiază de foarte multe indemnizaţii, subvenţii, legi şi aşa mai departe, ele sunt încă văzute cu ochi critici, sunt văzuţi ca acei oameni care împiedică dezvoltarea normală a societăţii. Deşi s-au înfiinţat diverse instituţii şi organizaţii, persoanelor cu handicap tot nu le sunt pe deplin îndeplinite drepturile. Din acest motiv noi considerăm că, o dată cu desfăşurarea acestei campanii, vom schimba atitudinea negativă a comunităţii faţă de aceşti oameni practic nevinovaţi.
Noţiuni teoretice
Cine sunt persoanele cu handicap? Conform legii nr. 448/2006 Privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, persoana cu handicap reprezintă acea persoană căruia, datorită unor afecţiuni fizice, mentale sau senzoriale, îi lipsesc abilităţile de a desfaşura în mod normal activităţi cotidiene, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul recuperării, integrării şi incluziunii sociale.
„ Din punct de vedere etimologic, termenul de handicap îşi are originea în limba engleză, desemnând iniţial un tip de joc de noroc, în care două persoane participau la un pariu punând miză câte una din posesiunile lor, a căror valoare în bani era apreciată de către un arbitru. Ulterior, cei doi concurenţi împreună cu arbitrul introduceau câte o mână şi banii puşi ca miză într-o căciulă; la semnalul dat de arbitru, cei doi competitori trebuiau să-şi retragă rapid mâinile, indicând astfel acordul sau dezacordul de a continua jocul. În cazul în care ambii aveau aceeaşi poziţie, în favoarea ori împotriva continuării jocului, arbitrul era cel care îşi însuşea miza; dacă erau în dezacord, aceasta revenea celui care s-a exprimat pentru continuarea jocului. Denumirea jocului a fost dată de ascunderea mâinilor în căciulă – „hand in cap”. În secolul al XVIII-lea termenul a început a fi aplicat unui tip de întrecere între doi cai, situaţie în care un arbitru decidea asupra gradului de dezavantaj impus unui cal superior;proprietarii cailor indicau dacă erau ori nu de acord cu hotărârea arbitrului, ducând sau îndepărtând mâna de la pălărie. O astfel de întrecere era numită „cursă cu handicap”. Mai târziu , în secolul al XIX-lea sfera noţiunii a fost lărgită, incluzând orice tip de întrecere în care inegalităţile sunt în mod artificial nivelate, prin impunerea unui dezavantaj concurenţilor superiori. Prin urmare, la originea sa, noţiunea de „handicap” a aparţinut limbajului comun, unde, desemnând evidenţele cotidiene, avea un sens suficient de exact şi doar în ultimele decenii (după anii ’50) a pătruns în terminologia legislativă şi administrativă. Până atunci, termenul utilizat pe scară largă pentru desemnarea unei persoane cu deficienţă era cel de „infirm”, iar starea respectivă era considerată „infirmitate”. În accepţiunea tradiţională, sfera noţiunii de „persoană handicapată” era sinonimă celei de „infirm”, cuprinzând pe cei care, datorită unor deficienţe senzoriale, motorii sau intelectuale, dispuneau în mod permanent ori pe durate însemnate de posibilităţi inferioare de a acţiona, comparativ cu cele ale populaţiei numite „normală”. Prin urmare, se opera cu conceptele de „normalitate” şi „diferenţă” în mod frecvent, „normalul” se identifică, se confundă cu ceea ce este comun,obişnuit, având frecvenţa cea mai mare în colectivitate, în societate.”
Organizaţia Mondială a Sănătăţii aduce în prim plan definirea handicapului din perspectiva a trei concepte distincte:
Ø Infirmitate – cuprinde orice pierdere, anomalie sau dereglare a unei structuri sau a unei funcţii anatomice, fziologice ori psihice. Exemple: mutism, surzism, paralizie, etc.
Ø Incapacitate sau dizabilitate – reducerea, lipa ori pierderea aptitudinii de a desfaşura o activitate în condiţiile considerate normale pentru o fiinţă umană
Ø Handicapul – defineşte orice dezavantaj de care suferă o anumită persoană ca urmare a unei infirmităţi sau incapacităţi care o împiedică să satisfacă total ori parţial sarcinile considerate normale pentru ea în raport cu vârsta, sexul sau alţi factori sociali şi culturali.
Noţiunea de handicap descrie rolul social atribuit persoanei cu deficienţă sau incapacitate, rol care o plasează ca dezavantajată comparativ cu alte persoane. Astfel, handicapul tinde
să capete accepţiunea unei probleme sociale, aceea a respingerii sau excluderii persoanei cu deficienţă.
Handicapul este o funcţie a relaţiei dintre persoanele cu incapacităţi şi mediul lor. El apare când persoanele se confruntă cu bariere culturale, fizice sau sociale care le împiedică accesul la diferitele sisteme ale societăţii, sisteme disponibile altor cetăţeni. Astfel, handicapul are accepţiunea pierderii sau limitării şanselor de a lua parte la viaţa comunităţii la un nivel egal cu al celorlalţi.
De aici rezultă că definirea handicapului unei anumite persoane presupune identificarea dificultăţilor cu care aceasta se confruntă în condiţii specifice ale mediului fizic, cultural, familial, etc.
În documentele oficiale ONU, prin persoană cu handicap ar trebuie să înţelegem „orice persoană aflată în incapacitatea de a-şi asigura prin ea însăşi, toate sau o parte din nevoile vieţii individuale sau sociale normale”. Prezenţa sau absenţa handicapului este pusă, deci, în legătură cu prezenţa sau absenţa autonomiei existenţiale.
„Datorită faptului că termenul de handicap a căpătat o semnificaţie depreciativă, la nivelul limbajului comun, există tendinţa de a nu mai fi folosit în literatura de specialitate de azi. Aşadar, în loc de „persoană cu handicap” se foloseşte fie „persoană cu nevoi speciale” fie „persoană cu dizabilităţi”.
Cum spuneam la început persoanele cu handicap dispun de câteva drepturi care nu le sunt îndeplinite pe deplin. Aici ne referim mai ales la persoanele nedeplasabile sau greu deplasabile care beneficiază de gratuitatea transportului urban cu mijloace de transport în comun sau de acele 12 călătorii în ţară. Ca o discriminare indirectă, aceste maşini nu au posibilitatea de facilitare a acestor persoane, ci din contră. Un alt exemplu ar fi cel legat de acele gratuităţi ale orbilor la televizor şi a surzilor la abonamentul telefonic care sunt acordate fără să se ţină cont de faptul că orbii ar avea nevoie de material imprimat pe bandă magnetică sau în sistem Braille, iar surzii de un telefon special adaptat.
Art.3 – persoana cu handicap are dreptul la respectul demnităţii sale umane. Persoana cu handicap are aceleaşi drepturi fundamentale ca şi cetăţenii de aceeaşi vârstă, ceea ce implică ca ei să se bucure de o viaţă decentă, cât mai normală şi înfloritoare cu putinţă.
Art.4 – persoana cu handicap are aceleaşi drepturi civile si politice ca şi alte fiinţe umane
Art.5 – persoana cu handicap are dreptul la măsuri care să-i confere cea mai largă autonomie posibilă
Art.10 – persoana cu handicap trebuie sa fie apărată împotriva oricărei exploatări, oricărei reglementări sau oricărui tratament discriminatoriu, abuziv sau degradant.
Legea nr. 53/1992 privind protecţia specială a persoanelor cu handicap (extrase)
Art.1 (2) – Încadrarea într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecţie specială se face prin certificat emis de comisiile de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă.
Art.2 – măsurile de protecţie speciale au ca scop prevenirea, atenuarea, înlăturarea consecinţelor profesionale, economice şi sociale ale persoanei cu handicap şi egalizarea şanselor.
Legislaţie
Ø Legea nr. 53/1992 privind protecţia specială a persoanelor cu handicap
Ø Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
Ø Ordonanţă de urgenţă nr. 102 din 29/06/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap
Dizabilităţi fizice
Definiţii
Termenul handicap se referă la dezavantajul social, la pierderea şi limitarea şanselor unei persoane de a lua parte la viaţa comunităţii la un nivel echivalent cu ceilalţi membri. El descrie interacţiunea dintre persoana cu dizabilităţi şi mediu.
Persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficienţelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale, le împiedică total sau le limitează accesul cu şanse egale la viaţa socială, potrivit vârstei, sexului, factorilor materiali, sociali şi culturali proprii, necesitând măsuri de protecţie specială în sprijinul integrării lor sociale şi profesionale.
(Legea nr. 519 din 12 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap)
Legislaţia românească nu foloseşte termenul de „persoane cu dizabilităţi”, ci doar pe cel de „persoane cu handicap”.
Dizabilitate. O definiţie clară a dizabilităţii nu există în legislaţia internaţională, iar în ţările din Uniunea Europeană acest termen este definit în mod variat în funcţie de modul în care este percepută dizabilitatea (modelul medical vs. modelul social), de domeniile de reglementare juridică (legislaţia antidiscriminare, legislaţia din domeniul asistenţei sociale etc.).
Conceptul de şanse egale reprezintă rezultatul prin care diferite sisteme ale societăţii şi mediului, precum serviciile, activităţile, informarea şi documentarea, sunt puse la dispoziţia tuturor, în particular a persoanelor cu dizabilităţi.
Egalizarea şanselor (crearea de şanse egale) defineşte procesul prin care diferitele sisteme sociale şi de mediu (infrastructura, servicii, activităţi informative, documentare) devin accesibile fiecăruia şi, în special, persoanele cu handicap.
Termenul deficienţă reunifică absenţa, pierderea sau alterarea unei structuri sau a unei funcţii (anatomică, fiziologică sau psihologică) a persoanei. Deficienţa poate fi rezultatul unei maladii, al unui accident, dar şi al unor condiţii negative de mediu.
Incapacitatea desemnează un număr de limitări funcţionale cauzate de deficienţe fizice, intelectuale, senzoriale, de condiţii de sănătate ori de mediu. Limitările pot fi parţiale sau totale şi nu permit ca o activitate să fie îndeplinită în limitele considerate normale pentru o fiinţă umană.
Conceptul cerinţe educative speciale a fost introdus în terminologia UNESCO în anul 1990 şi desemnează acele necesităţi educaţionale complementare obiectivelor generale ale educaţiei şi învăţământului, care solicită o educaţie adaptată particularităţilor individuale şi/sau caracteristicilor unei anumite deficienţe de învăţare, precum şi o intervenţie specifică.
Termenul servicii de sprijin se referă la acele servicii care asigură atât independenţa în viaţa de zi cu zi a persoanei cu handicap, cât şi exercitarea drepturilor ei (dispozitive de asistare, servicii de interpretare, asistent personal, servicii de îngrijire comunitară, servicii de asistenţă psihopedagogică şi de specialitate pentru copiii cu deficienţe integraţi în şcoala publică).
Protecţia specială cuprinde totalitatea acţiunilor întreprinse de societate în vederea diminuării sau chiar înlăturării consecinţelor pe care deficienţa cauzatoare de handicap (considerată factor de risc social) o are asupra nivelului de trai al persoanei cu handicap.
Ce este modelul social de abordare a dizabilităţii?
La nivelul Uniunii Europene, dizabilitatea este văzută ca o problemă a întregii societăţi. Aceasta presupune pregătirea şi adaptarea continuă în toate sferele vieţii, pentru primirea şi menţinerea acestor persoane în curentul principal al vieţii sociale.
Modelul social agreat de UE presupune trecerea de la o concepţie strict medicală care explică dizabilitatea ca pe o problemă personală cauzată în mod direct de o boală, un accident, ori o altă cauză de sănătate care poate fi tratată sau ameliorată prin intervenţii medicale, la identificarea şi eliminarea discriminării şi a tuturor barierelor sociale. Această schimbare presupune abordarea multidisciplinară în identificarea, cunoaşterea şi satisfacerea nevoilor şi drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi responsabilizarea sectorială a tuturor autorităţilor şi domeniilor vieţii sociale.
În acest fel se poate asigura efectiv abordarea problematicii dizabilităţii din perspectiva drepturilor omului, a principiilor eticii şi solidarităţii sociale.
Care sunt domeniile în care societatea trebuie să asigure şanse egale pentru persoanele cu dizabilităţi?
ü îngrijirea sănătăţii;
ü educaţie;
ü pregătire profesională;
ü încadrare în muncă;
ü viaţa sexuală obişnuită ;
ü viaţa de familie integrală ;
ü acces la cultură şi informaţie ;
ü prezenţa în comunitate şi participarea liber consimţită la viaţa comunităţii;
ü acces deplin în mediul comunitar şi în cel natural;
ü posibilitatea de a călători;
ü servicii cu caracter compensator în funcţie de tipul şi gradul dizabilităţii;
ü acces la siturile culturale, la spectacole şi la surse de divertisment;
ü acces la funcţiile politice şi de conducere administrativă, pentru cei care dispun de capacitatea şi performanţa necesare;
ü acces la forurile mediatice, în vederea promovării unei imagini pozitive, dar realiste.
Ce este „adaptarea rezonabilă” (reasonable accommodation)?
Conceptul de „adaptarea rezonabilă” apare în Directiva Consiliului 2000/787EC şi se referă la accesul pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi.
Art. 5 al Directivei prevede că pentru garantarea principiului egalităţii de tratament a persoanelor cu dizabilităţi, va fi prevăzută o acomodare rezonabilă. Aceasta însemna că, în cazurile particulare în care se impune, angajatorii trebuie să ia măsurile necesare pentru a permite unei persoane cu dizabilităţi să aibă acces, să participe sau să promoveze la locul de muncă, sau să beneficieze de instruire, cu excepţia cazului în care astfel de măsuri ar presupune un efort disproporţionat din partea angajatorului.
Obligaţia de a oferi o acomodare rezonabilă nu trebuie confundată cu obligaţia de a se conforma prevederilor privind accesibilitatea, sănătatea ocupaţională şi standardele de securitate.
Care sunt drepturile persoanelor cu dizabilităţi potrivit legislaţiei româneşti în vigoare?
Copii:
ü acces liber şi egal în orice instituţie de învăţământ obisnuit;
ü pregătire şcolară la domiciliu a copiilor cu handicap, nedeplasabili, pe durata învăţământului obligatoriu prevăzut de lege;
ü alocaţie de stat pentru copiii cu handicap, în condiţiile şi în cuantumul prevăzute de lege;
ü alocaţie de întreţinere pentru copiii cu handicap, aflaţi în plasament familial sau încredinţaţi, potrivit legii, unei familii ori persoane sau unui organism privat autorizat;
ü locuri de odihnă gratuite în tabere pentru copiii preşcolari, elevi şi studenţi cu handicap, o dată pe an;
ü asistent personal pentru copilul cu handicap grav;
ü bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice şi sportive, în aceleaşi condiţii ca pentru elevi şi studenţi sau militari în termen;
ü asistenţă medicală pentru copilul cu handicap, în condiţiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, cu modificările şi completările ulterioare;
ü obţinerea gratuită a protezelor, cârjelor, ghetelor ortopedice, cărucioarelor din Fondul de asigurări sociale de sănătate, gestionat de casele de asigurări de sănătate de care asiguratul aparţine, şi asigurarea, cu prioritate şi în condiţii avantajoase, a aparatelor auditive şi a implanturilor cardiace;
ü gratuitatea transportului urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă sau cu metroul, pentru copiii cu handicap accentuat şi grav şi pentru asistenţii personali ai acestora;
ü gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu tren de persoane, clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, în limita a 12 călătorii dus-întors pe an pentru copiii cu handicap grav şi pentru asistenţii personali ai acestora şi în limita a 6 călătorii dus-întors pe an pentru copiii cu handicap accentuat şi pentru însoţitorii acestora;
ü alocaţie lunară de hrană pentru copiii bolnavi de SIDA, calculată pe baza alocaţiei zilnice de hrană stabilite pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice.
Adulţi:
ü o indemnizaţie lunară în procent de 50% din salariul minim brut pe ţară, pe toată durata handicapului pentru adulţii cu handicap grav şi accentuat, dacă nu au alte venituri cu excepţia pensiei de urmaş; cei cu venituri până la acest cuantum primesc diferenţa până la nivelul indemnizaţiei lunare; pentru afecţiuni care creează handicap ireversibil, indemnizaţia lunară se stabileşte pe toată durata vieţii;
ü nevăzătorii cu handicap grav beneficiază de o alocaţie socială indiferent de vârstă şi de veniturile realizate din salarii, pe toată durata handicapului grav, ce va fi actualizată, anual, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de indicele creşterii preţurilor de consum; cei cu handicap accentuat beneficiază de un venit lunar în cuantum de 50% din venitul stabilit pentru cei cu handicap grav, pe toată durata handicapului; persoanele nevăzătoare care cumulează salariul cu pensia pentru limită de vârstă, cu pensia I.O.V.R. sau cu pensia pentru pierderea capacităţii de muncă vor opta pentru una dintre acestea sau pentru alocaţia socială; nevăzătorii care nu desfăşoară activitate salarizată cumulează alocaţia socială cu una dintre celelalte pensii stabilite potrivit legii; nevăzătorul cu handicap grav primeşte pentru plata însoţitorului, definit la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 610/1990 privind acordarea unor drepturi nevăzătorilor, cu modificările şi completările ulterioare, o indemnizaţie echivalentă cu salariul net al asistentului social debutant din unităţi bugetare; nevăzătorul poate opta pentru asistentul personal sau pentru însoţitor;
ü asistent personal pentru adultul cu handicap grav, angajat de către autorităţile administraţiei publice locale; persoana cu handicap grav sau reprezentanţii legali ai acesteia, cu excepţia nevăzătorilor, pot opta pentru primirea unei indemnizaţii echivalente cu salariul net al asistentului social debutant din unităţile bugetare sau pentru asistent personal;
ü introducerea în ţară, o dată la 8 ani, la alegere, de motociclete, motorete sau autoturisme, în folosinţa persoanei cu handicap accentuat sau grav sau, după caz, a familiei care are în îngrijire o persoană cu handicap accentuat sau grav, cu scutire de plata taxelor vamale;
ü scutire de plata taxelor de abonament pentru adulţii cu handicap grav, deţinători de aparate de radio şi de televizoare; de această facilitate beneficiază şi persoanele care au în întretinere persoane cu handicap grav, dacă locuiesc împreună;
ü prioritate la instalarea postului telefonic şi scutire de plata abonamentului telefonic cu 100 de impulsuri incluse, precum şi costul a 400 de impulsuri pentru nevăzători, atât pentru adulţii cu handicap grav şi accentuat, cât şi pentru familiile acestora, dacă au domiciliul comun;
ü gratuitatea transportului urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă sau cu metroul, pentru adulţii cu handicap accentuat şi grav şi pentru asistenţii personali ai acestora;
ü gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu tren de persoane, clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, în limita a 12 călătorii dus-întors pe an pentru adulţii cu handicap grav şi pentru asistenţii personali ai acestora şi în limita a 6 călătorii dus-întors pe an pentru adulţii cu handicap accentuat şi pentru însoţitorii acestora; adulţii cu afecţiuni renale care necesită hemodializă în alte localităţi decât cele de domiciliu, precum şi asistenţii personali ai acestora beneficiază de gratuitate şi peste limita menţionată, în funcţie de recomandarea centrului de dializă;
ü pregătire şcolară la domiciliu, pe durata învăţământului general obligatoriu, la cerere, a adulţilor cu handicap grav, nedeplasabili;
ü asistenţă medicală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 145/1997, cu modificările si completările ulterioare;
ü medicamente gratuite atât pentru tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării;
ü bilete de tratament gratuite, în limita posibilităţilor existente, în staţiuni balneoclimaterice, pe baza reglementărilor stabilite de Ministerul Sănătătii si Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;
ü obţinerea gratuită a protezelor, cârjelor, ghetelor ortopedice, cărucioarelor, la preţul etalon stabilit de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, şi asigurarea, cu prioritate şi în condiţii avantajoase, a aparatelor auditive şi a implanturilor cardiace;
ü acordarea unei camere în plus, în condiţiile legii, pe baza contractelor de închiriere pentru suprafeţele locative cu destinaţie de locuinţă deţinute de stat sau de unităţile administrative ale acestuia, la solicitarea persoanelor cu handicap grav, precum şi a familiilor care au în întreţinere un copil cu handicap grav;
ü stabilirea chiriei, în condiţiile legii, pe baza contractelor de închiriere pentru suprafeţele locative cu destinaţie de locuinţă, deţinute de stat sau de unităţile administrative ale acestuia, la tariful minim prevăzut de lege, dacă persoana are handicap accentuat sau grav;
ü prioritate la închirierea, construirea şi cumpărarea locuinţelor din fondul de stat şi repartizarea, la cerere, a apartamentelor la niveluri inferioare ale imobilelor, pentru persoanele cu handicap accentuat sau grav;
ü o indemnizaţie lunară în valoare de 200 RON, suportată din creditele bugetare alocate cu această destinaţie pentru nevăzătorii cu handicap grav care realizează venituri salariale în baza unui contract individual de muncă se acordă;
ü scutire de plata taxei pentru abonamentul la curentul electric pentru nevăzătorii cu handicap grav;
ü acordarea a 25% din fondul de locuinţe sociale persoanelor cu handicap grav, conform legilor în vigoare.
În ce condiţii poate o persoană cu handicap să beneficieze de orientare profesională?
Orice persoană cu handicap care doreşte să se integreze sau să se reintegreze în muncă are acces gratuit la evaluare şi orientare profesională, indiferent de vârsta, tipul şi gradul de handicap.
Poate beneficia de orientare profesională, după caz, persoana cu handicap care este şcolarizată şi are vârsta corespunzătoare în vederea integrării profesionale, persoana care nu are un loc de muncă, cea care nu are experienţă profesională sau cea care, deşi încadrată în muncă, doreşte reconversie profesională.
Persoanele cu handicap au dreptul să li se creeze toate condiţiile pentru a-şi alege şi exercita profesia, meseria sau ocupaţia, pentru a dobândi şi menţine un loc de muncă, precum şi pentru a promova profesional.
Care sunt drepturile persoanelor cu handicap aflate în căutarea unui loc de muncă sau încadrate în muncă?
Persoanele cu handicap aflate în căutarea unui loc de muncă sau încadrate în muncă beneficiază de următoarele drepturi:
ü cursuri de formare profesională;
ü adaptare rezonabilă la locul de muncă;
ü consiliere în perioada prealabilă angajării şi pe parcursul angajării, precum şi în perioada de probă, din partea unui consilier specializat în medierea muncii;
ü o perioadă de probă la angajare, plătită, de cel puţin 45 de zile lucrătoare;
ü un preaviz plătit, de minimum 30 de zile lucrătoare, acordat la desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului pentru motive neimputabile acestuia;
ü posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi, în condiţiile legii, în cazul în care beneficiază de recomandarea comisiei de evaluare în acest sens;
ü scutirea de plata impozitului pe salariu.
În ce condiţii pot munci persoanele cu handicap?
Persoanele cu handicap au dreptul de a munci şi de a realiza venituri în conformitate cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu dispoziţiile speciale din legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Persoanele cu handicap pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale şi capacităţii de muncă, atestate prin certificatul de încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de evaluare de la nivel judeţean sau al sectoarelor municipiului Bucureşti.
În ce forme se poate angaja o persoană cu handicap?
Angajarea persoanei cu handicap în muncă se realizează în următoarele forme:
ü pe piaţa liberă a muncii;
ü la domiciliu;
ü în forme protejate.
Formele protejate de angajare în muncă sunt:
ü loc de muncă protejat;
ü unitate protejată autorizată.
Care sunt unităţile protejate?
Unităţile protejate sunt acelea înfiinţate de orice persoană fizică sau juridică, de drept public sau privat, care angajează persoane cu handicap.
Unităţile protejate pot fi:
ü cu personalitate juridică;
ü fără personalitate juridică, cu gestiune proprie, sub forma de secţiei, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici, instituţiilor publice ori din cadrul organizaţiilor neguvernamentale, precum şi cele organizate de persoana cu handicap autorizată, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi economice independente.
Care sunt unităţile obligate să angajeze persoane cu handicap?
Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel putin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi.
Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condiţiile prevăzute mai sus, pot opta pentru îndeplinirea uneia dintre următoarele obligaţii:
ü să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;
ü să achiziţioneze produse sau servicii de la unităţi protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în suma echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat.
De ce facilităţi beneficiază cei care angajează persoane cu handicap?
Unităţile protejate autorizate beneficiază de următoarele drepturi:
ü scutire de plata taxelor de autorizare la înfiinţare şi de reautorizare;
ü scutire de plată a impozitului pe profit, cu condiţia că cel puţin 75% din fondul obţinut prin scutire să fie reinvestit pentru restructurare sau pentru achiziţionarea de echipamente tehnologice, maşini, utilaje, instalaţii de lucru şi/sau amenajarea locurilor de muncă protejate, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
ü alte drepturi acordate de autorităţile administraţiei publice locale finanţate din fondurile proprii.
Angajatorii persoanelor cu handicap, alţii decât unităţile protejate, beneficiază de următoarele drepturi:
ü deducerea, la calculul profitului impozabil, a sumelor aferente adaptării locurilor de muncă protejate şi achiziţionării utilajelor şi echipamentelor utilizate în procesul de producţie de către persoana cu handicap;
ü deducerea, la calculul profitului impozabil, a cheltuielilor cu transportul persoanelor cu handicap de la domiciliu la locul de muncă, precum şi a cheltuielilor cu transportul materiilor prime şi al produselor finite la şi de la domiciliul persoanei cu handicap, angajată pentru munca la domiciliu;
ü decontarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a cheltuielilor specifice de pregătire, formare şi orientare profesională şi de încadrare în muncă a persoanelor cu handicap;
ü o subvenţie de la stat, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.
II. Scopul campaniei
Prin implementarea acestei campanii ne propunem să diminuarea fenomenul de discriminare a persoanelor cu nevoi speciale din jundeţul Iaşi, având în vedere amploarea acestei probleme.
Grup ţintă
Grupul ţintă a acestei campanii il reprezintă comunitatea, cu vârsta cuprinsă între 20-40 ani , din judetul Iaşi, mediu urban.
Motivele care au stat la baza alegerii grupului ţintă sunt:
· Amploarea acestei probleme;
· Posibilitatea acestor persoane de a ocupa un loc de muncă;
· Încercarea de a demonstra societăţii că aceste persoane pot fi apte de muncă;
· Voinţa acestora de a munci în ciuda faptului că au o anumită deficienţă;
· Adaptarea cu ajutorul tehnologiei la nevoile lor, care le-ar putea facilita activităţile (exemple: scaune, proteze, mobilier, mijloc de transport etc. adaptate persoanelor cu diziabilităţi).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu