marți, 14 decembrie 2010

Viaţa copiilor străzii rămâne grea în România


Un jurnalist de la The Observer revine în Bucureşti la 20 de ani după căderea regimului lui Nicolae Ceauşescu şi constată că viaţa copiilor străzii care trăiesc în sistemul subteran de canalizare oferă speranţe, deşi a rămas foarte grea, potrivit ediţiei electronice a publicaţiei britanice.
Liderul grupului vizitat de jurnalistul Ed Vulliamy pentru prima oară în 1996, Laurenţiu, este unul dintre cei care a trăit pe străzi timp de mai mulţi ani, supravieţuind prin droguri şi prostituţie în împrejurimile gării, înainte de a stabili această colonie subterană şi de a-i crea regulile, care includ interzicerea inhalării de aurolac, prostituţiei şi necesitatea de a căuta un loc de muncă.
El trăieşte în prezent în caravana unui târg din Bucureşti, printr-un aranjament cu directorul. În schimb, el garantează să găsească muncitori "mai buni care oricare alţii", copiii străzii care au renunţat la droguri şi trăiesc în "gaură", în schimbul unui loc de muncă şi al unui salariu modest. Întregul efort a fost organizat de Laurenţiu, cu ajutorul organizaţiei Salvaţi Copiii.
Mulţi dintre orfanii din 1989 au fost trimişi la orfelinatul Pinocchio, iar în prezent, centrul "Pinocchio 2" şi partenerii săi reprezintă un model pentru
majoritatea ţărilor din Europa, inclusiv Marea Britanie. "La şcoală nu ne mai tachinează pentru că locuim la orfelinat şi când vin la concertul nostru de Crăciun, pot să vadă că este mai frumos chiar decât cel de la şcoală", spune Madelena, unul din copiii de la centru, în vârstă de 13 ani.
Sorina Chivoiu, cea care administrează centrul, afirmă: "Problema în prezent nu sunt condiţiile în care copiii trăiesc, ci faptul că acest loc este atât de bine organizat, şi viaţa în România este în general atât de precară din punct de vedere economic şi social pentru săraci, încât ei nu vor să plece".
Revenind în subsolul canalizării, jurnalistul britanic constată că, spre deosebire de starea în care se afla în urmă cu 13 ani, "spaţiul este mult mai curat decât multe case din Bucureşti", în pofida gândacilor. Cola, un tânăr ce fusese dependent de aurolac şi heroină şi încarcerat timp de şase ani, era în prezent angajat la târg. "(...) Nimeni nu ne poate salva (...); doar noi ne putem salva pe noi înşine. Aceasta este legea străzii din România zilelor acestea", spune el.
Trimis de : Andriescu Loredana

Copiii străzii-poezie


            Mereu cu ochii stinşi de lacrimi,
            Mereu strigând dup-ajutor,
            Pe chipul lor vezi doar dureri şi patimi,
            Şi glas de trist şi-n zdrenţe cerşetor.
Privirea lor e neînţeleasă
Şi râsul lor neştiutor;
Mereu cu mâna dreapta-ntinsa
Ei cer mâncare de la trecători.
Mereu neobsevati şi nebăgaţi în seamă,
Ei joc o dramă în popor;
Ei nu ştiu ce înseamnă mamă
Şi nu-i cunosc braţul mângâietor.
Mereu cu zdrente-acoperiţi,
Ei dorm în tristele canale,
În mersul lor mereu batjocoriţi
Trăind cele mai crunte drame.
La plânsul lor amar şi tragic
Sunt ocărâţi de trecători;
Doresc şi ei un colţ de paine-amarnic,
E mult, prea mult cu cât suntem datori.
În fiecare minut din zi sau noapte
Mor 26 de copii nedoriţi;
O, nu-i lăsaţi acoperiţi de valuri spumegate,
Aratatile că sunt şi ei iubiţi.
Aprindeţi în pieptul lor fără nădejdi,
O lumânare a iubirilor din vis;
O, nu-i lăsaţi în marele vârtej
Mergând cu sufletul înspre abis.
La pieptul lor ascunşi ei ţin,
La buzunarul din cămaşa zdreanţă,
Doar blestemate sticle de venin
Chiar viaţa lor le e vrăjmaşă.
O, ne-am schimba gândirea,
Şi viziunea de tâlhari,
Ei nu au nici o vină
Că sunt crescuţi hoinari.
Trimis de :Gaina Victoria

miercuri, 8 decembrie 2010

Copiii străzii

De ce nu sunt şanse egale pentru fiecare? De ce viata este nedreapta? De ce unii suferă mai mult ca alţii? Nu ajutam cu nimic întrebându-ne: „De ce aşa?”. Problema pe care ne-o punem nu este de natura explicativa, ci de natura practica: „Ce putem face ca situaţia sa se îmbunătăţească?”Ţinând cont de numărul mare de copii ai străzii şi creşterea alarmantă a acestui fenomen, dar mai ales privind în ansamblu situaţia creată, nu mai putem vorbi de copiii străzii ca de un fenomen izolat, ci putem discuta de copii ai străzii deveniţi tineri ai străzii, bine organizaţii sub forma de comunităţi subterane şi structuraţi pe grupuri ierarhizate pe zone de cartier.În urma experienţei acumulate de-a lungul celor zece ani de activitate în domeniul social specializat pe integrarea copiilor străzii şi în urma studiilor efectuate la faţa locului, am observat că, din cauză că nu s-a intervenit la timp în aceste comunităţi, decât poate superficial, este necesară o abordare mai atentă al acestui fenomen, fiind necesară implicarea tuturor factorilor de răspundere. Tineri străzii din România, dar si de pe raza municipiului Timişoara au ajuns să fie un fenomen greu de controlat de autorităţi şi greu de suportat de cetăţeni, din cauza faptelor lor antisociale: • tulburarea ordinii publice; • creşterea infracţionalităţii juvenile; • sursă de focare de infecţie; • cerşitul şi prostituţia; • folosirea substanţelor halucinogene (aurolacul, diluantul etc.).
Programul de reintegrare
Prin urmare am creat un program de integrare socială prin sport (fotbal, în mod special) dorind să promovăm valorile morale, considerând că acestea sunt importante pentru cultivarea unui comportament care să-i ajute să renunţe la viciile dobândite pe stradă. În acest fel, încercăm să îi învăţăm să îşi câştige singuri existenţa, nu cerşind la colţ de stradă mila unuia sau a altuia. Disciplina este importantă într-o echipă de fotbal. Nu este important cine câştigă, ci cum ne-am comportat pe teren. Valorile sportului (fairplay-ul, spiritul de competiţie, disciplina personală, munca în echipă) determină un mod de viaţă. Dacă reuşeşti să fi disciplinat pe teren, prin a-ţi controla emoţiile, nervii, violenţa verbală şi fizică, poţi să reuşeşti şi în afara terenului de sport în viaţa de zi cu zi.
Proiecte desfasurate:
Cupa 1 iunie, 2009 Cupa 1 iunie, ediţia a VIII-a, s-a ţinut şi anul acesta la Pădurea Verde. Proiect desfăşurat în parteneriat cu cu fundaţia Mana, am adunat peste 210 oameni de pe stradă şi le-am oferit o masă de dragoste in care sau simţit şi ei importanţi. De asemena, am organizat o competite fotbalistică la care s-au înscris 6 echipe şi prin care au avut şi ei prilejul să se întreacă cu balonul rotund.
Tata, tata... vin acasa! Este un proiect care în parteneriat cu Fundaţia Mana îşi propune ca de ziua copilului, de 1 iunie, să organizeze un camping pentru oamenii care traiesc pe stradă în Timişoara.


 1 decembrie: este o competitie sportivă destinată copiilor străzii şi deţinuţilor din peniteciarele din partea de vest a ţării.
 


 Un sandwich şi un ceai cald într-o iarna geroasă: Acest proiect a luat fiinţă în urma realităţii dure pe care copii străzii o trăiau. Primaria Timişoara a sudat gurile de canal, ceea ce a facut viaţa şi mai grea a acestor "copii". Ei se adaposteau sub poduri, iar noi ne-am dus acolo cu un ceai cald şi un sandwich pentru a le încalzi puţin viaţa.




Echipa de fotbal a copiilor străzii: Având un program de reabilitare prin sport, am încercat să formăm o echipă de fotbal dintre aceşti oameni ai străzii. Această echipă a fost implicată în mai multe competiţii sportive: Cupa Prieteniei, Cupa Harvest, Cupa 1 iunie, etc. De asemenea, Misu Rosuş se intalneşte cu ei săptămânal pentru antranamente.


Trimis de : Bulai Ana-Maria

Scrisoarea unui copil al străzii către Moş Crăciun

Dragă Moş Crăciun,
Ştiu că vei veni în seara aceasta şi că eu trebuie să am ghetele încremate pentru ca tu să-mi poţi pune în ele darul pe care mi l-ai adus. Îţi trimit această scrisoare pentru a te anunţa să nu mai treci pe la mine deoarece în noaptea aceasta este tare frig şi nu-ţi pot pune la dispoziţie încălţămintea pe care pe care îi port şi zi şi noapte. Oricum nu cred că ai fi pus ceva în adidaşii mei rupţi. Eu, nu numai că nu am cu ce să-i încrezem cum fac ceilalţi copii dar nici nu am avut cu ce să cumpăr o aţă şi un ac. Oamenii îmi oferă mai mult resturi de snacksuri, pufuleţi, Coca-Cola. Oricum, cred că îţi scriu degeaba această scrisoare pentru că tu treci numai pe la case mari, unde copii dorm pe pernă. Apropos, eu cred că te-aş simţi dacă ai veni să-mi aduci vre-un dar. Când dorm, simt fiecare frunză care cade şi fiecare pas care se apropie. De-asta cred că mă eviţi, pentru că ştii că te voi vedea.
Lumea zice că tu eşti cel mai bun om de pe pământ şi că ai câte ceva pentru fiecare. Poate că pentru mine mă ai pe mine. Adică în ultimele ocazii în dimineţile de Crăciun, în adidaşii mei m-am găsit pe mine, şi sincer sunt mulţumit cu acest dar. Poate că anul acesta mă voi găsi tot pe mine. Te rog, chiar dacă adidaşii sunt rupţi şi nu i-am lustruit, vreau ca mâine dimineaţă când mă voi trezi să mă găsesc pe mine.
Copilul aruncă câtcolo pixul şi mototoli hârtia. Începu să plângă pentru că nu ştia adresa lui Moş Crăciun. Vântul suflă puternic şi o dată cu gluga ce o ninea pestre creştetul blond luă şi hârtia mototolită şi o azvârli până aici pe blogul Alt Om. Poate că cineva o va citi şi în zilele următoare trecând pe lângă acest copil al străzii îţi va aminti cât de mult ar însemna pentru el o pereche de ghete ca să pună în ele cel mai frumos dar pe care i l-a dat Dumnezeu: persoana lui… aşa murdară şi poate urât mirositoare. Totuşi, ea este la fel de preţioasă în ochii Lui precum este persoana ta, curată şi împarfumată.
 Trimis de: Politic Ramona

duminică, 5 decembrie 2010

IMPLICAREA COPIILOR STRĂZII ÎN TRAFICUL DE DROGURI


 IMPLICAREA COPIILOR STRĂZII ÎN TRAFICUL DE DROGURI
Psihologia comportamentului persoanelor dependente de droguri


Implicarea copiilor străzii în traficul de droguri reprezintă una din formele de exploatare, alături de munca la negru, cerşit, prostituţie etc. Este o formă de traficare a lor care poate avea ca arie de acţiune atât pe teritoriul României cât şi pe teritoriul altor ţări. Copiii străzii sunt în prima fază racolaţi în reţelele de trafic de droguri ca şi consumatori, apoi ca şi dealeri în zonele lor de acţiune şi în final, deşi nu există studii oficiale în acest sens, ca elemente de trafic pentru străinătate.


POVESTEA  LOR

Copii străzii sunt o pradă foarte uşoară în acest sens. Ei “cochetează” cu ideea de drog încă din mica copilărie. În familiile de apartenenţa de cele mai multe ori părinţii sunt consumatori de alcool, tutun, cafea (drogurile legale care însă duc la comportamente violente, caracterizate de abuzuri fizice şi emoţionale asupra copilului) dacă nu şi de droguri mai tari. Astfel predispoziţia către consum şi inevitabil către trafic este prescrisă. După ce învaţă prin imitaţie acest comportament, prima formă de intermediere între consumatorii de drog şi cel care il pune la dispoziţie, ce-i drept tolerată de autorităţi deşi există legi în acest sens, este provocată de părintele care îşi trimite copilul să-i cumpere ţigări, alcool sau cafea de la cel mai apropiat magazin. De aici până la primele încercări de “degustare” a acestor droguri, la vârste extrem de fragede, nu mai este decât un pas pentru că ele se află în imediata proximitate a copilului .
După ce comportamentul părintelui consumator devine insuportabil, copilul fuge în stradă unde sub influenţa celorlalţi copii, mânat de curiozitate şi pentru a-şi anestezia senzaţiile de foame şi frig, frustrările, anxietatea şi depresia resimţită recurge la consumul de solvenţi (aurolac) care îi crează o senzaţie de confuzionism şi irealitate. Curând dependenţa se instalează şi copilul nu mai doreşte să renunţe la “prietenul” său. Procurarea substanţelor necesare consumului este extrem de facilă pentru că, deşi legile interzic vânzarea lor către minori, aceste legi nu se respectă iar autorităţile închid ochii faţă de aceste delicte.
În acest moment copilul poate fi deja caracterizat ca un politoxicoman (solvenţi, alcool, tutum, cofeină) în încercarea sa de a-şi depăşi condiţia şi starea în care se află.
După câţiva ani petrecuţi în stradă, în grupul său de prieteni apare un personaj, de obicei un adult sau un copil mai mare care le propune consumul de droguri mai tari ca pe o încercare. Această tentaţie care este repede asimilată între copii. Drogurile ilegale folosite de copiii străzii sunt heroina (de obicei direct sub formă injectabilă) şi mai rar marijoana şi pastilele de extacy. Consumul acestor substanţe se întâmplă la început sub forma unui ritual căruia i se acordă o importanţă deosebită, subliniindu-se caracterul elitist de către cel care aduce “marfă”. Această persoană este una care mai întâi le câştigă copiilor încrederea şi admiraţia. Primele doze sunt aproape întotdeauna gratis.
Odată ce primele semne ale dependenţei de drog apar (acest lucru se întâmplă foarte repede pentru că traficantul are grijă ca primele doze să fie administrate la perioade relativ scurte de timp şi pentru că organismul copilului este unul deja învăţat cu consumul altor droguri) persoana care l-a adus începe să ceară bani contra acestor plăceri. Copilul plăteşte la început, dar odată cu creşterea preţului şi cu mărirea dozelor banii nu îi mai ajung şi atunci traficantul îi propune să lucreze pentru el. Copilul acceptă, de cele mai multe ori bucuros considerând că a făcut o “afacere” bună.



DE CE II PREFERĂ TRAFICANŢII PE ACEŞTI COPII CA DEALERI ?

Copii preferaţi pentru acest tip de activităţi de traficanţi sunt cei sub 14 ani pentru că aceştia nu au răspundere penală în faţa legilor, de asemenea sunt foarte uşor de manipulat şi pot avea certitudinea că nu vor fi trădaţi pentru că le cunosc puterea şi statutul în stradă şi se simt neprotejaţi şi vulnerabili în faţa lor. Aceşti copii nu se opresc în barierele normelor socio-morale neinteriorizate din cauza mediului în care trăiesc, comit zilnic mici infracţiuni de care însă nu sunt întru-totul conştienţi, cunosc persoanele de care trebuie să se ferească în stradă (angajaţii secţiilor de poliţie locale, jandarmi etc.) sunt chiar simpatizaţi de unele dintre acestea care eventual ar avea şi puţină toleranţă în cazul în care ar surprinde ceva suspect. În acelaşi timp traficantul cunoaşte aversiunea copiilor străzii faţă de organele de poliţie şi le induc un soi de sentiment de complicitate în această privinţă.
Nivelul intelectual scăzut (liminar de regulă) a acestor copii este un alt punct care îi atrage pe traficanţi. Aceşti copii posedă potenţialităţi intelectuale reale dar există deficitul creat prin nestimularea informaţională adecvată vârstei cronologice şi stimularea în sensul unor informaţii incorecte despre droguri, care nu pot fi asimilate şi interiorizate (înţelese) datorită insuficienţei dezvoltări şi imposibilităţii de a avea o judecată corectă într-un context. Acest proces îi face pe copii vulnerabili, uşor de manipulat şi de influenţat. Nivelul de şcolarizare este de regulă foarte scăzut. Majoritatea copiilor străzii de 15-16 ani au absolvit maxim 4 clase cu numeroşi ani de repetenţie şi cu mulţi ani de abandon şcolar datoraţi instabilităţii rezidenţiale, tulburărilor de comportament existent şi capacităţii slabe de adaptare socială. Astfel complexele de inferioritate prezente îi împiedică să se reintegreze în mediul şcolar. Stilul lor de viaţă este incoerent şi dezorganizat dorind să trăiască viaţa la maxim, activităţile depind de succesul imediat, cu prezenţa curentelor de socializare morală primară provenite din familia de origine. Incapacitatea de anticipare şi previziune a acţiunilor este evidentă şi există o dependenţă faţă de prezent alături de egocentrismul specific vârstei din care apar conflicte de adaptare, negativism, ostilitate şi agresivitate.
Aceşti copii nu sunt sub strict supravegheaţi şi/sau protejaţi de familie sau de instituţiile abilitate deci nu există prea mari motive de îngrijorare în privinţa cauzelor de exploatare. O parte dintre aceşti copii sunt neidentificaţi pentru autorităţi, nu au acte de identitate, nu pot furniza date personale reale, au o puternică dezorientare spaţio-temporală, îşi dau alte nume sau îşi declină doar poreclele care sunt un element al nevoii de identificare şi astfel sunt îngreunate procedurile de cercetare ale actelor infracţionale săvârşite.
Costurile acestor munci prestate sunt convenabile pentru traficant, reducându-se de cele mai multe ori la câteva doze de drog, necesare consumului copilului dar care au darul de a-i cumpăra loialitatea.
Despre prevenţie în sensul consumului şi traficului de droguri nu putem vorbi pentru că aceşti copii au abandonat de multă vreme instituţiile însărcinate cu desfăşurarea ei (familie, şcoală, instituţii de ocrotire a minorilor) sau atunci când intră în contact cu ele deja există structurate atitudini şi deprinderi puternice în acest sens. În stradă, contactele cu lucrătorii şi asistenţii sociali din teren sunt totuşi rare şi nu foarte eficiente în această privinţă. De cele mai multe ori copii reproduc în ceea ce priveşte consumul de drog patternurile de comportament învăţate în familie în primii ani de viaţă.


DE CE ACCEPTĂ COPIII STRĂZII CONTROLUL TRAFICANŢILOR ?

Traficanţii exploatează copiii străzii apelând la nevoile şi marile lor carenţe afective. Ei le arată o falsă valorizare la care aceşti copii sunt extrem de sensibili şi pentru care traficanţii devin foarte uşor modele infracţionale pe care au tendinţa de a le imita creându-le un sentiment de acceptare, asimilare şi complicitate. Traficanţii îi tratează aşa cum nimeni nu a mai făcut-o până în acel moment şi astfel ei neagă ideea că această atitudine poate fi una falsă, ca un mecanism de apărare extrem de eficient.
De asemenea, în schimbul loialităţii lor ei le oferă protecţie, lucru de care ei au nevoie şi pe care nu vor risca să-l piardă. Ataşamentul care se naşte faţă de traficant este unul cât se poate de real şi de puternic, el împrumuta caracteristicile unei relaţii paterne şi acest lucru conduce la acceptarea violenţei şi agresivităţii. Acest model afectiv univoc copiază relaţiile din familiei de origine cu diferenţa că această relaţie are în plus nevoia de drog care face legătura mult mai trainică. Agresivitatea traficantului este percepută ca justă şi sunt prezente sentimente de culpa pentru fapta pentru care a fost pedepsit (persoana pe care o iubeşte o percepe ca iubindu-l dar şi agresându-l). O altă nevoie primordială pe care traficantul o satisface copilului străzii este aceea de apartenenţa la un grup. Copilul străzii care este permanent respins de societate, de oamenii şi copiii “normali”, care este etichetat şi stigmatizat, este acceptat şi integrat în grupul (reţeaua) traficantului. Se merge până la un fapt comic: unii “specialişti” vorbesc de “integrarea” socială a copiilor străzii, în loc să vorbească de reintegrarea lor socială. Ei sunt integraţi în societate, chiar şi când se află în stradă, la un nivel indezirabil ce-i drept, dar la acel nivel la care l-au plasat membrii societăţii.
Copilul începe să se identifice cu acest grup, se supune regulilor şi normelor lui. Astfel ceea ce pentru noi are valoare de infracţiune, pentru ei devine un mod de a-şi demonstra loialitatea faţă de persoana admirată.
Traficanţii devin modele pentru copiii străzii care aspiră să ajungă ca ei şi îi percep ca persoane cu statut social foarte bun, de invidiat, ca deţinători ai puterii. Ei îi motivează atât la nivelul self-estim-mului cât şi la nivel financiar.
F.C., 15 ani din Braşov, copil al străzii din zona Obor, de aproximativ 6 ani pe stradă, consumator de heroină (injectabil) de 2 ani afirmă că îi plăcea când împreună cu cel care îi dădea lui “marfă” şi pentru care mai ducea şi altora, mergea prin toate cluburile de noapte din Bucureşti, mai ales cele centrale, se îmbrăcau cu haine de firmă şi o ţineau din petrecere în petrecere. Când povesteşte despre prietenul lui care a murit în urma unei supradoze spune că a fost prost iar lui nu i se poate întâmpla asta. Tatăl său era consumator de alcool şi tutun cu comportament foarte violent faţă de copil. După moartea lui copilul a plecat de acasă. În stradă a consumat iniţial “aurolac”, tutun şi alcool. Pe traficantul despre are vorbim îl numeşte “tăticul lui din stradă”, încearcă să nu-i dezvăluie adevărata identitate (îl numeşte cu alt nume), deşi povesteşte şi două abuzuri sexuale din partea lui. I se pare un avantaj faptul că în schimbul serviciilor de trafic de drog traficantul îi asigură dozele necesare şi spune că era considerat “şmecher” în fostul său grup din stradă şi chiar şi în cluburile în care mergea pentru că era cu raficantul, era de-al lor (protecţie şi valorizare prin asociere). În tot acest timp copilul continuă să doarmă în canale.
Odată intraţi în aceste reţele de trafic de drog şi în grupurile de consumatori, copiii nu mai pot dar nici nu mai vor să iasă. Singurele modalităţi de a ieşi sunt reprezentate de moartea prin supradoza, condamnarea la închisoare sau crime care au loc între membrii reţelei sau membrii reţelei şi consumatori.
Copiii străzii reprezintă “candidaţii” perfecţi pentru aceste “slujbe” pentru că au profilul potrivit de personalitate. Cunosc de mici mediul străzii şi din dorinţa de a nega autoritatea (părinţi, şcoală, instituţii), luptă împotriva ei înlocuiesc valorile societăţii cu nonvalorile subculturii specifice. Au îndrăzneala şi agresivitatea formate, îşi revendică dreptul de a decide singuri acţiunile şi pot fi uşor influenţaţi şi manipulaţi. La rândul lor învăţa să-i manipuleze şi să-i influenţeze pe alţii. Sunt de mici legaţi de ideea consumului de drog ca “anestezic” pentru realitate, doresc să obţină singuri bani de la vârste foarte fragede pentru ca aşa i-au învăţat părinţii, sunt în continuă mişcare şi sunt greu de găsit din cauza lipsei unui domiciliu legal şi stabil iar datorită organizării în grup resimt timpuriu nevoia de a se face remarcaţi şi ascultaţi. Vârsta cronologică vine şi ea cu caracteristicile specifice: teribilism, aventurism, abandon şcolar şi familial. Traficantul este pentru ei imaginea opulenţei la care pot ajunge, a puterii, a banilor uşor făcuţi, a respectului celorlalţi şi îşi doresc repede să fie ca el din nevoia de identificare.
i.
CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Ceea ce oferă sistemele de protecţie socială şi ONG-urile copiilor străzii se dovedeşte a fi insuficient şi ineficient în momentul în care concurenţa este reprezentată de reţelele de trafic de droguri. Ceea ce se oferă nu satisface condiţiile oferirii unor şanse reale, nu spun egale dar echitabile pentru că aceşti copii să poată concura alături de cei normali.
Prima şi cea mai gravă probleme este reprezentată de mentalitatea societăţii, şi vorbim aici nu doar despre persoanele neavizate care îi privesc pe aceşti copii pe stradă ci şi despre cei care sunt angajaţi în procesul reintegrarea lor socială (angajaţi ai centrelor destinate acestor copii care îi numesc “aurolaci”, cadre medicale care dacă nu refuză să-i trateze nu se jenează să-şi manifeste dispreţul faţă de ei, poliţişti care consideră că soluţia pentru ei ar fi să-i bage într-un canal şi să le dea foc, învăţători care în scenetele organizate la serbări le dau acestor copii care încearcă să se rupă de trecut rolul copilului străzii, educatoare care întreabă la inscrieirea în grupa lor dacă copilul este frumos, etc.). Toate aceste fapte, alături de privirile încărcate de dispreţ ale trecătorilor care-i privesc, etichetările acordate precum “aurolac”, “drogat”, etc. îi îndepărtează de noi şi de scopurile noastre “nobile” care rămân la nivel declarativ, le alimentează sentimentul de ură din parte societăţii şi îl aruncă în infracţionalitate. Încercările specialiştilor de a-i reintegra social (în şcoli, clubiri sportive, unităţi medicale) sunt de multe ori obstrucţionate de oameni care preferă să le nege existenţa sau doresc să stea departe de ei decât să lupte pentru a le da o şansă. Ceea ce e scris mai sus nu neagă existenţa multor oameni care doresc să-i ajute dar din nefericire eforturile a zece astfel de persoane pot fi foarte uşor spulberate de o singură persoană care îi face să retrăiască sentimentul de respins, sentiment cu care este obişnuit şi împotriva căruia renumta uşor la a mai lupta. Nu trebuie să uităm că nu trebuie niciodată să pedepsim victimele sau oamenii bolnavi.
Este important ca aceşti copii să poată avea contacte cu copii de aceiaşi vârstă care nu au experimentat problemele lor. Acest lucru poate să se întâmple în şcoli, cluburi sportive, etc. Pentru consumatorii de drog ar putea fi organizate centre de informare, consiliere şi terapie individuală şi de grup la care să aibă acces copii din toate păturile sociale care au aceiaşi problemă.
Nu trebuie să pierdem din vedere că ceea ce-i atrage pe aceşti copii la consumul de droguri şi la viaţă în stradă, la periferiiile societăţii este himeră libertăţii ca valoare absolută care a caracterizat mereu indivizii dar care prin educaţie am reuşit să conştientizăm că nu există în forma absolută. Faptul că educaţia este un domeniu la care aceşti copii nu au avut din diverse motive acces a dus la aceste stări de fapt care implică un pericol social real.
Educarea opiniei publice prin campanii de informare, responsabilizare şi conştientizare (ex. în şcoli – şedinţe cu părinţii) în legătură cu ce înseamnă în mod realist, nu exagerând în sensul de tragedie, consumul de drog, alternativele de tratament, traficul de drog, fenomenul copii străzii, etc. ar fi o acţiune concretă şi necesară.
Echipele multidisciplinare de lucru pe aceste domenii trebuie să implice mai multe instituţii: Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne, Direcţia de Protecţie Socială, Direcţia pentru Protecţia Copilului, Ministerul Educaţiei, Ministerul Justiţiei, iar ca specialişti: asistenţi sociali, jurişti, psihologi, poliţişti, medici psihiatri, consilieri şcolari.
În ceea ce priveşte legislaţia aceasta trebuie să introducă pedepsele alternative şi individualizate şi să reglementeze sistemul de organizare a acestora pentru minorii care săvârşesc fapte ca traficul de droguri sau alte infracţiuni sub influenţa consumului de droguri. Nu trebuie să acordăm acelaşi tip de pedeapsă adulţilor conştienţi de faptele lor şi minorilor cu carenţe de dezvoltarea personalităţii, marcaţi de tarele societăţii, de etichetările de care suntem vinovaţi în egală măsură cu toţii şi de toleranţă societăţii în privinţa violenţei domestice. O înăsprire a legislaţiei sau pur şi simplu o aplicare corectă a legislaţiei existente în privinţa vinderii către minori a alcoolului, ţigărilor şi a solvenţilor ar putea avea rezultate care să ne ajute.
  Trimis de: Gaina Victoria