miercuri, 18 mai 2011

CAMPANIE STOP DISCRIMINĂRII COPIILOR CU HANDICAP ÎN ŞCOLI



Proiect realizat de: Segneanu Irina
                             Chelba Ioana
                             Gaina Victoria
                            Andriesei Alexandra 

’’Am şi eu un loc în lume: LÂNGA TINE!’’



Tipul campaniei: campanie de informare

Perioada de desfăşurare: martie-aprilie 2011
Tema campaniei:
            Am ales această temă deoarece discriminarea copiilor cu handicap duce la neintegrarea în societate şi la neglijarea acestora. Copiii cu handicap din România sunt constant victime ale societăţii, care îi condamnă la izolare. Deşi există o lege care le garantează educaţia în condiţii normale, copiii cu handicap   fizic , dar fără probleme psihice, nu sunt înscrişi în şcolile obişnuite. Directorii şi profesorii fug de ei, ca să nu-şi asume responsabilităţi suplimentare. Respinşi, nedreptăţiţi, aceşti copii ajung în final în instituţii destinate minorilor cu retard, şi pierd şansa să crească normal.
            Consideraţia pentru persoanele cu handicap nu trebuie să constituie numai responsabilitatea familiei, prietenilor şi vecinilor, ci şi a tuturor membrilor societăţii care trebuie să fie vigilenţi cu toate formele de intoleranţă şi să realizeze că şi ei au datoria de a permite persoanelor care suferă de handicapuri să participe "cât de normal posibil" la viaţă.

Parteneri:



Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului Iaşi;
Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap;
Colegiul "Costache Negruzzi" Iaşi;
Liceul “Emil Racoviţa” Iaşi;
Colegiul NaţionalA Iaşi;
Grup Şcolar "Virgil Madgearu" Iaşi;
Grup Şcolar “Spiru Haret” Iaşi.
Premisele campaniei:

            Discriminarea directă şi indirectă, lipsa posibilităţilor materiale şi izolarea socială sunt principalele cauze pentru care persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi familiile acestora sunt expuse riscului de excludere socială. Acest fenomen este prezent în toate statele membre ale Uniunii Europene cât şi în ţările candidate. De aceea este vital ca lupta împotriva exluderii sociale să aibă şi o componentă ce se adresează persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi familiilor acestora.
            Copiii cu dizabilităţi au nevoie de sprijin pentru a se integra cu succes în şcolile din vecinătatea domiciului şi în clase obişnuite. Acest obiectiv presupune şi un angajament de a percepe copiii mai degrabă prin ceea ce pot face decât prin ceea ce nu pot face. Şcolile trebuie să înţeleagă şi să accepte faptul că nu toţi copiii trebuie să aibă neapărat aceleaşi obiective educative pentru a putea studia împreună în clase obişnuite.
            Pentru a aduce o schimbare, este necesar ca directorii şcolilor şi personalul administrativ să se implice activ. Sistemul educaţional trebuie restructurat încât să se concentreze asupra dezvoltării personale şi învăţării individualizate. Este de asemenea necesar ca profesorii şi educatorii să îşi schimbe percepţia asupra rolului lor.


Scopul campaniei:
            Eliminarea marginalizării copiilor cu handicap în şcoli şi reducerea numărului de copii cu dizabilităţi nescolarizati şi care au abandonat şcoala.

Obiectivele campaniei:

Obiectivul general al acestui proiect este de a îmbunătăţi accesul la educaţie şi de a promova educaţia incluzivă  pentru a combate excluziunea socială şi marginalizarea şi pentru a promova drepturile copiilor cu handicap.
Obiective specifice:
 - Creşterea  gradului de conştientizare în rândul părinţilor, copiilor, cadrelor didactice, a opiniei publice şi formatorilor de opinie în vederea eliminării discriminării în şcoli şi promovarea toleranţei;
- Promovarea educaţiei în rândul grupurilor vizate în vederea înlăturării efectului de excludere socială la care sunt supuşi copii cu dizabilităţi, precum şi marginalizarea acestora.
Grup ţintă: copiii cu handicap (7-18 ani) care învaţă în şcoli normale, Iasi.

Populaţie ţintă: copiii din cadrul şcolilor unde învaţă persoane cu handicap, părinţii copiilor cu handicap, cadrele didactice, societatea din Iasi.
Mesaje cheie:
            Principalul mesaj al campaniei care va fi transmis publicului ţintă este acela că „Orice copil cu orice tip de handicap are dreptul la educaţie fără a fi discriminat”.
         ,,Copilul este asemenea plantei eliotrope: are nevoie de soare, mângâiere şi dragoste’’ (Iulia Haşdeu)
            “Dacă l-ai accepta pe cel slab chiar şi pentru puţina lui putere şi ai folosi obscuritatea aşa cum are ea puţină lumină, atunci n-ar merge totul bine? Asta se numeşte A TE PURTA FIRESC.”(Lao-Tsu, Tao the king)
            Nu e complicat să oprim discriminarea, avem nevoie doar de voinţă, perseverenţă şi cel mai mult de dorinţa de a nu trăi într-o societate bolnavă de prejudecăţi.
            Un copil ca toţi ceilalţi…

Strategie:
            Pentru transmiterea mesajelor cât mai eficientă vom folosi tabla de scris, jurnalul, compunerea, desenul, sala de festivităţi, toate exprimând manifestări din experienţa de viaţă a oricărui copil. Vom folosi toate aceste tehnici , fiindcă datorită lor copii vor fi capabili ca să intaleaga mai bine mesajul transmis de noi.

Instrumente de lucru folosite|:
- mass-media;
- pliant;
- afis;
- internet: http://ffsspcopiiistrazii.blogspot.com/

Evaluare:

Evaluarea reprezintă procesul prin care analizăm gradul de realizare a obiectivelor pe care ni le-am propus în cadrul campaniei. Activitatea de evaluare am făcut-o la sfârşitul implementării campaniei. Pentru evaluare am folosit următorele  ghiduri de interviu:

Grup ţintă: copii cu handicap care învaţă în şcoli
1.Mediul familial-acceptare şi suport din partea familiei;
2.Mediul educaţional;
3.Condiţii pentru a fi integrat, aceptat într-un grup;
4.Cum văd ceilalţi handicapul cu care se confruntă copiii;
5.Raportarea la ceilalţi(copiii normali);
6.Relaţiile dintre semeni, cu familia, cu colegii, cu profesorii;
7.Dificultăţi în procesul de integrare;
8.Comportamentul cadrelor didactice faţă de copiii cu probleme;
9.Implicarea comunităţii.

Populaţia ţintă:toţi elevii din şcoli, părinţii copiilor cu dizabilităţi, cadrele didactice
1.Percepţia comunităţii despre copiii cu dizabilităţi;
2.Unde ar trebui să înveţe copiii cu handicap;
3.Nevoia de specialist în sistemul de educaţie;
4.Raportarea la copiii cu dizabilităţi;
5.Au şcolile condiţii pentru a primi copiii cu handicap?
6.Şcoli special sau şcoli normale pentru copiii cu probleme?
7.Felul în care comunitatea se implică.

În urma acestora am constatat că: deşi situaţia copiilor cu handicap în şcolile obişnuite încă  este foarte grea…datorită campaniei pe care am desfăşurat-o am reuşit să aducem un strop de lumină în ea.. mulţi  elevi şi-au dat seama că şi copiii cu handicap sunt copii şi că nu trebuie respinşi fiindcă au un handicap. Aceştia au început să privească cu alţi ochi diferite persoane cu handicap şi chiar să le ajute atunci când este nevoie…..

                                                                    
                                                                        Pliant:



                                                                            Afis:





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu