miercuri, 10 noiembrie 2010

Copii străzii - cauze şi efecte




Copiii străzii provin, în special, din familii dezorganizate, reorganizate, numeroase cu status social redus, un grad scăzut de şcolarizare, lipsă/slabă calificare, lipsa-insuficienţa veniturilor. Relele tratamente aplicate de părinţi – în special de tatăl vitreg, alcoolic, prea autoritar – sunt principalul motiv al vieţii în stradă, invocat de copii. Bătăile, indiferentismul afectiv, agresiunile sexuale sunt invocate ca motive ce au determinat părăsirea locurilor de ocrotire.
Societatea Românească a fost marcată de apariţia bruscă a acestui fenomen în 1990 şi de o creştere a numărului de ,,copii ai străzii”. În 1990 au fost înregistraţi 3500 de copii ai srăzii, în 1995 erau 6000 iar în prezent sunt la nivel naţional peste 8500.
Copiii stăzii reprezintă categoria copiilor care trăiesc în stradă - fenomen social întâlnit peste tot în lume, dar accentuat în societăţile industrializate.

Cauzele acestui fenomen sunt deosebit de complexe, se împletesc factorii individuali şi sociali, economici şi materiali ce realizează efecte cumulative care măresc proporţia fenomenului. Consecinţele sunt deosebit de grave: tulburări de comportament, agresivitate, violenţă, decese, embolii, abuzuri sexuale, absenţa normelor morale şi culturale. La nivelul societăţii consecinţele sunt: delicvenţa juvenilă, extinderea analfabetismului, răspândirea bolilor venerice şi SIDA, prostituţia şi noua generaţie de copii născuţi în stradă. Instituţiile de ocrotire socială păstrează contactele cu familia sau cu alte instituţii.
Studiindu-se modul de organizare al acestor copii s-a constatat că au un stil de viaţă nomad, tribal, sub limita condiţiilor normale de igienă şi moralitate.


Postat de: Andriesei Alexandra

2 comentarii: