miercuri, 8 decembrie 2010

Copiii străzii

De ce nu sunt şanse egale pentru fiecare? De ce viata este nedreapta? De ce unii suferă mai mult ca alţii? Nu ajutam cu nimic întrebându-ne: „De ce aşa?”. Problema pe care ne-o punem nu este de natura explicativa, ci de natura practica: „Ce putem face ca situaţia sa se îmbunătăţească?”Ţinând cont de numărul mare de copii ai străzii şi creşterea alarmantă a acestui fenomen, dar mai ales privind în ansamblu situaţia creată, nu mai putem vorbi de copiii străzii ca de un fenomen izolat, ci putem discuta de copii ai străzii deveniţi tineri ai străzii, bine organizaţii sub forma de comunităţi subterane şi structuraţi pe grupuri ierarhizate pe zone de cartier.În urma experienţei acumulate de-a lungul celor zece ani de activitate în domeniul social specializat pe integrarea copiilor străzii şi în urma studiilor efectuate la faţa locului, am observat că, din cauză că nu s-a intervenit la timp în aceste comunităţi, decât poate superficial, este necesară o abordare mai atentă al acestui fenomen, fiind necesară implicarea tuturor factorilor de răspundere. Tineri străzii din România, dar si de pe raza municipiului Timişoara au ajuns să fie un fenomen greu de controlat de autorităţi şi greu de suportat de cetăţeni, din cauza faptelor lor antisociale: • tulburarea ordinii publice; • creşterea infracţionalităţii juvenile; • sursă de focare de infecţie; • cerşitul şi prostituţia; • folosirea substanţelor halucinogene (aurolacul, diluantul etc.).
Programul de reintegrare
Prin urmare am creat un program de integrare socială prin sport (fotbal, în mod special) dorind să promovăm valorile morale, considerând că acestea sunt importante pentru cultivarea unui comportament care să-i ajute să renunţe la viciile dobândite pe stradă. În acest fel, încercăm să îi învăţăm să îşi câştige singuri existenţa, nu cerşind la colţ de stradă mila unuia sau a altuia. Disciplina este importantă într-o echipă de fotbal. Nu este important cine câştigă, ci cum ne-am comportat pe teren. Valorile sportului (fairplay-ul, spiritul de competiţie, disciplina personală, munca în echipă) determină un mod de viaţă. Dacă reuşeşti să fi disciplinat pe teren, prin a-ţi controla emoţiile, nervii, violenţa verbală şi fizică, poţi să reuşeşti şi în afara terenului de sport în viaţa de zi cu zi.
Proiecte desfasurate:
Cupa 1 iunie, 2009 Cupa 1 iunie, ediţia a VIII-a, s-a ţinut şi anul acesta la Pădurea Verde. Proiect desfăşurat în parteneriat cu cu fundaţia Mana, am adunat peste 210 oameni de pe stradă şi le-am oferit o masă de dragoste in care sau simţit şi ei importanţi. De asemena, am organizat o competite fotbalistică la care s-au înscris 6 echipe şi prin care au avut şi ei prilejul să se întreacă cu balonul rotund.
Tata, tata... vin acasa! Este un proiect care în parteneriat cu Fundaţia Mana îşi propune ca de ziua copilului, de 1 iunie, să organizeze un camping pentru oamenii care traiesc pe stradă în Timişoara.


 1 decembrie: este o competitie sportivă destinată copiilor străzii şi deţinuţilor din peniteciarele din partea de vest a ţării.
 


 Un sandwich şi un ceai cald într-o iarna geroasă: Acest proiect a luat fiinţă în urma realităţii dure pe care copii străzii o trăiau. Primaria Timişoara a sudat gurile de canal, ceea ce a facut viaţa şi mai grea a acestor "copii". Ei se adaposteau sub poduri, iar noi ne-am dus acolo cu un ceai cald şi un sandwich pentru a le încalzi puţin viaţa.




Echipa de fotbal a copiilor străzii: Având un program de reabilitare prin sport, am încercat să formăm o echipă de fotbal dintre aceşti oameni ai străzii. Această echipă a fost implicată în mai multe competiţii sportive: Cupa Prieteniei, Cupa Harvest, Cupa 1 iunie, etc. De asemenea, Misu Rosuş se intalneşte cu ei săptămânal pentru antranamente.


Trimis de : Bulai Ana-Maria

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu