- Copii ai străzii – cei care trăiesc în mod total în stradă şi ale căror repere sunt în mod exclusiv reprezentate de stradă;
- Copii pe stradă – cei care alternează momentele petrecute în stradă cu cele petrecute în centrele de cazare sau în familie;
- Copii în stradă – cei care trăiesc pe stradă şi care, în mod ocazional, sunt vizitaţi de familie.
Copiii străzii provin, în special, din familii dezorganizate, reorganizate, numeroase cu statut social redus, un grad scăzut de şcolarizare, lipsă sau slabă calificare, lipsa sau insuficienţa veniturilor. Relele tratamente aplicate de părinţi – în special de tatăl vitreg, alcoolic, prea autoritar – sunt principalul motiv al vieţii în stradă, invocat de copii. Bătăile, indiferentismul afectiv, agresiunile sexuale sunt invocate ca motive ce au determinat părăsirea locurilor de ocrotire. Societatea Românească a fost marcată de apariţia bruscă a acestui fenomen în 1990 şi de o creştere a numărului de „copii ai străzii”.
Copiii străzii reprezintă categoria copiilor care trăiesc în stradă – fenomen social întâlnit peste tot în lume.
Cauzele acestui fenomen sunt deosebit de complexe, se împletesc factorii individuali şi sociali, economici şi materiali ce realizează efecte cumulative care măresc proporţia fenomenului. Consecinţele sunt deosebit de garve: tulburări de comportament, agresivitate, violenţă,decese, embolii,abuzuri sexuale, absenţa normelor morale şi culturale. La nivelul societăţii, consecinţele sunt: delicvenţă juvenilă, extinderea analfabetismului, răspândirea bolilor venerice şi SIDA, prostituţia şi noua generaţie de copii născuţi în stradă.
UNICEF a studiat acest fenomen la nivel mondial şi a elaborat o tipologie a copiilor străzii apărută şi la noi:
- Copii în stradă care îşi petrec cea mai mare parte a zilei în stradă şi care au abandonat şcoala – 53%;
- Copii prezenţi în stradă temporar, perioadă ce poate dura de la câteva zile la câteva luni – dintre aceştia 21% sunt recuperabili (fugarii);
- Copii permanent în stradă care au abandonat definitiv şcoala.
Instituţiile de ocrotire socială păstrează contactele cu familia sau cu alte instituţii.
Studiindu-se modul de organizare al acestor copii s-a constatat că au un stil de viaţă nomad, tribal, sub limita condiţiilor normale de igienă şi moralitate.
În limbajul sărac, care le este specific, copii străzii şi-au creat şi vehiculează propriile mituri, exprimând metaforic insecuritatea vieţii lor.
Ceea ce frapează este că nici unul dintre aceste mituri nu este pozitiv.
Raportul cu lumea este generat de atitudinea ambivalentă a socialului faţă de ei şi de conştiinţa unei dezvoltări dublată de o judecată imatură, aflată în stadii de dezvoltare incipiente. Societatea îi respinge,pe de o parte pentru ca în acelaşi timp să aibă o atitudine de compasiune.
Strada poate crea ocazia unor câştiguri neaşteptate prin metode pe care judecata lor morală o poate îngădui fără bariere. Între copii şi lume apare un raport de „victimă – călău”. Strada înseamnă pentru ei „drog, libertate, bani şi distracţie”, iar simbolul vieţii îl constituie casa, căminul, spaţiul în care s-ar simţi în siguranţă. Visul căminului este prezent acut la aceşti copii, casa reprezentând tot ce este normal – „o viaţă ca a oricărui om normal”.
În mediul urban, zonele preferatede copiii străzii sunt cele centrale. În peste 50% din cazuri, aceştia practică cerşetoria, evită zonele periferice, folosesc adăposturi de noapte în zonele centrale. Socializarea acestor copii este insuficientă şi inadecvată.
O mare parte din copiii străzii au adoptat un comportament predelicvent şi delincvent, datorat situaţiillor limită cu care se confruntă. Agresivitatea şi violenţa sunt manifestate pentru a obţine hrană sau adăpost, uneori putere asupra grupului. Principala sursă de existenţă este cerşetoria. Copiii străzii sunt folosiţi pe piaţa neagră a forţei de muncă, iar ei, pentru a supravieţui, practică munci grele, periculoase, inadecvate vârstei şi plătite necorespunzător. Vechimea mare în stradă (56% sunt în stradă de 4-9 ani) relevă riscurile la care sunt supuşi adolescenţii: promiscuitate, consum de droguri, lipsa de responsabilităţi, obişnuinţa cu anumite libertăţi, degradarea stării de sănătate, imposibilitatea de a fi instruiţi în mediul şcolar sau profesional, prostituţia, perspective sumbre ca adulţi (cerşetori, boschetari, delicvenţi).
Situaţia abuzurilor sexuale în rândul copiilor străzii prezintă un tablou de o mare diversitate, prostituţia reprezentând o sursă de venit principală a copiilor străzii specifică mai ales fetelor, iar pedofilia este apanajul băieţilor preferaţi de cetăţenii străini.
Există cazuri de minori români care pleacă în străinătate, fiind utilizaţi acolo pe piaţa sexului; asemenea cazuri sunt frecvente în Olanda şi Germania.
Trimis: de Iacob Alexandra-Marina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu