Copiii cerşetori încă bântuie străzile din România

Copiii cerşetori au fost şi continuă să fie o imagine care se confundă cu străzile din oraşele Est-europenei Românii. Cu toate că situaţia s-a mai îmbunătăţit şi numărul lor a scăzut în ultimii ani, este încă departe de a fi rezolvată în contextul în care peste 1 000 de minori bântuie străzile Bucureştiului pentru bani.
Problema cerşetoriei din România nu este una nouă, ci împlineşte câteva decenii. După ce dictatorul Nicolae Ceauşescu a interzis, în 1966, avortul şi contracepţia, economia, şi aşa fragilă a unei Românii abia intrate sub seceră şi ciocan, s-a trezit în faţa unui excedent de nou-născuţi.
Visul hitlerist al lui Ceauşescu, pe care a încercat să şi-l pună în practică prin cele două decrete din 1966, mai exact să creeze o generaţie pur comunistă, „Omul nou” născut la comandă, s-a lovit deimposibilitatea românilor de a-şi hrăni copiii.
Decreţeii, căci despre ei este vorba, s-au trezit singuri şi abandonaţi pe străzi chiar de cei care le-au dat viaţă, obligaţi la rândul lor de un sistem comunist.
Ceauşescu a murit, la fel şi o parte din decreţei, în România nu mai sunt interzise nici avortul şi nici metodele contraceptive, numărul copiilor care trăiesc pe străzi a fost redus semnificativ prin campanii şi acte de caritate, însă perioada imediat următoare după emiterea celor două decrete şi-au pus amprenta definitiv şi irevocabil asupra oamenilor şi le-a lăsat ca amintire un defect rar, de care nu au putut scăpa nici în ziua de azi: abandonul.
Doar unul din cei peste o mie de cerşetori din Bucureşti
Sandu, în vârstă de 14 ani, este doar unul dintre cei peste o mie de copii care bântuie intersecţiile bucureştene ca să facă rost de bani. La fel ca şi colegii de „muncă”, şi-ar dori să ducă o cu totul altfel de viaţă, însă nu are unde să se ducă în altă parte decât pe străzi.
Cât despre viitor, a învăţat să nu îşi facă speranţeşi nici iluzii pentru că una dintre cele mai dure lecţii pe care le-a învăţat pe stradă este că visele devin reale dacă sunt udate cu bani. Cel în care îşi pune întotdeauna baza este prezentul, care momentan înseamnă o gură de canal urât mirositoare pe post de casă.
„Se fac deja opt ani de când trăiesc aici. Tata este mort, mama trăieşte cu o altă familie. Trăiesc aici – spăl maşini sau mă duc să cerşesc şi câştig cam 40 de lei pe zi”, a povestit copilul încercând din răsputeri, fără sorţi de izbândă, să-şi lipească pe faţă un zâmbet fabricat. Ştie şi el că fericirea e atât de departe…
„Sora mea a murit aici recent. A avut o infecţie sau ceva de genul ăsta. Copiii se nasc şi mor pe străzi. Contează pentru cineva?”, s-a întrebat Sandu pe un ton mai degrabă afirmativ decât interogativ.
Imediat după ce România a ieşit de sub seceră şi de sub ciocan, Ian Tilling a deschis un orfelinat pentru copiii străzii. „Casa Ioana” este unul dintre locurile unde copiii abandonaţi şi familiile care au rămas fără acoperiş deasupra capului îşi pot găsi refugiul pentru mai mult de o noapte.
Potrivit lui Ian, acum au mai rămas doar câteva sute de copii abandonaţi în Bucureşti, număr care se încadrează în media europeană, însă a subliniat că progresele nu se datorează în nici un caz guvernului din România.
„Cauzele şi efectele abandonului la nivel mondial sunt, în general, destul de cunoscute, însă în această parte a Europei abandonul este mult mai accentuat pentru că nu există aşa ceva precum servicii sociale, nu există instituţii care să încerce să îi susţină pe aceşti oameni astfel încât să se integreze în societate, să se angajeze şi să ducă o viaţă normală.
Nu le sunt plătite nici chirii şi nici alocaţii, nu primesc un singur ban de la stat pentru că procedurile sunt extrem de birocratice şi de greu de pătruns”, a adăugat fondatorul orfelinatului.
Cum problema abandonului este o sabie cu două tăişuri, copiii renegaţi de familie reprezintă doar o parte a celor pe care îi vedem zilnic cerşind în intersecţii. Destul de mulţi minori ajung să ia drumul străzilor pentru că nu are cine să aibă grijă de ei acasă sau pentru că au fost forţaţi chiar de proprii părinţi să cerşescă. Pentru ei, pentru copiii care muncesc cu mâna întinsă, al căror număr este în creştere, strada este un fel de profesie.
Coordonatorul de proiecte al organizaţiei „Salvaţi Copiii”, Leonard Andreescu, care a lucrat ani buni cu copiii abandonaţi, a atras atenţia că aşa numiţii „copii ai zilei” sunt viitoarea generaţie de copii ai străzii.
„Familiile ştiu că ceea ce fac este ilegal, dar îşi învaţă copiii să mintă, să spună fel de fel de poveşti, iar micuţii sunt apoi reticenţi faţă de noi”, a povestit Leonard Andreescu.
Din poziţia de tată a doi copii, coordonatorul de la „Salvaţi Copiii” crede că adevăraţii vinovaţi din această poveste sunt adulţii: „Profitul de pe urma recuperării acestor copii şi a integrării lor în societate este destul de mare, dar sunt foarte puţini politicieni sau lideri care înţeleg asta”.
„Schimbarea de care România are cu adevărat nevoie este una de mentalitate, a mai subliniat Leonard, însă până când se va întâmpla asta, copiii străzii, alături de Dracula şi Ceauşescu, rămân portretul etern şi veşnic al României.

Trimis de: Alexandra-Marina Iacob